Ascuns in inima salbaticiei, protejat de arborii seculari ai padurii Baisa, gasim unul dintre motivele cel mai des utilizat in poeziile marelui poet Mihai Eminescu: lacul.
Cunoscut astazi sub denumirea de Lacul cu nuferi Mihai Eminescu, aceasta intindere stravezie de apa, stropita din loc in loc cu petele galbene ale nuferilor ce plutesc lenesi pe suprafata lui se afla la aproximativ 4 kilometri de complexul memorial din Ipotesti.
Urmand poteca ce strabate salbaticia ce vuieste de viata, lasam in urma casa copilariei lui Eminescu si ne avantam intr-o altfel de aventura. Incet si sigur pasii nostri hotarati si totusi stingheri se indeparteaza de oaza de civilizatie, facandu-ne sa ne afundam in inima codrilor, se ne contopim cu aceasta ciudata dimensiune creativa care l-a inspirat pe Eminescu.
Cu fiecare pas facut, realitatea este inlocuita de imaginar, caci cum altfel am putea sa descriem acest loc, care este atat de aproape de noi, dar, in acelasi timp, foarte departe. Cum am putea altfel sa explicam frumusetea lacului de nuferi marginit de salcii ce par a deplangea trecerea timpului si efemeritatea noastra a tuturor? Cum altfel am putea sa intelegem cantul greierilor, fosnetul frunzelor si magaierea blanda a adierii de vant?
Coplesiti de natura ce ne incojoara, ne lasam in iarba, inchidem ochii si ne deschidem simturile, caci doar asa putem vedea cu adevarat, putem intelege si aprecia aceste valori simple, dar care ating o coarda sensibila ingropata adanc in sufletele noastre.
Insa, niciun vis nu dureaza la nesfarsit. Un strigat indepartat ne trezeste din reverire. Ne ridicam si ne indreptam privirea spre civilizatie, apoi o luam la fuga pe cararea care ne-a adus aici, lasand in urma lacul cu nuferi.
Insa o intrebare ne va bantui constiinta: Oare asta simtea si el atunci cand venea aici?
Autor: Mirabela Bendea
Ascuns in inima salbaticiei, protejat de arborii seculari ai padurii Baisa, gasim unul dintre motivele cel mai des utilizat in poeziile marelui poet Mihai Eminescu: lacul.
Cunoscut astazi sub denumirea de Lacul cu nuferi Mihai Eminescu, aceasta intindere stravezie de apa, stropita din loc in loc cu petele galbene ale nuferilor ce plutesc lenesi pe suprafata lui se afla la aproximativ 4 kilometri de complexul memorial din Ipotesti.
Urmand poteca ce strabate salbaticia ce vuieste de viata, lasam in urma casa copilariei lui Eminescu si ne avantam intr-o altfel de aventura. Incet si sigur pasii nostri hotarati si totusi stingheri se indeparteaza de oaza de civilizatie, facandu-ne sa ne afundam in inima codrilor, se ne contopim cu aceasta ciudata dimensiune creativa care l-a inspirat pe Eminescu.
Cu fiecare pas facut, realitatea este inlocuita de imaginar, caci cum altfel am putea sa descriem acest loc, care este atat de aproape de noi, dar, in acelasi timp, foarte departe. Cum am putea altfel sa explicam frumusetea lacului de nuferi marginit de salcii ce par a deplangea trecerea timpului si efemeritatea noastra a tuturor? Cum altfel am putea sa intelegem cantul greierilor, fosnetul frunzelor si magaierea blanda a adierii de vant?
Coplesiti de natura ce ne incojoara, ne lasam in iarba, inchidem ochii si ne deschidem simturile, caci doar asa putem vedea cu adevarat, putem intelege si aprecia aceste valori simple, dar care ating o coarda sensibila ingropata adanc in sufletele noastre.
Insa, niciun vis nu dureaza la nesfarsit. Un strigat indepartat ne trezeste din reverire. Ne ridicam si ne indreptam privirea spre civilizatie, apoi o luam la fuga pe cararea care ne-a adus aici, lasand in urma lacul cu nuferi.
Insa o intrebare ne va bantui constiinta: Oare asta simtea si el atunci cand venea aici?
