Parcul National Retezat se situeaza in judetul Hunedoara, la 105 kilometrii de Deva. Cu o suprafata de 54400 ha si o altitudine cuprinsa intre 800 si 2509 metrii, Parcul National Retezat este una dintre cele mai mari rezervatii naturale de la noi din tara.
Impartit in doua zone distincte, una dintre ele cu un caracter strict stiintific, aici fiind interzise pasunatul, vanatul, pescuitul sau orice alt fel de activitati de ar putea duce la distrugerea vestigiilor naturale. A doua zona este mai putin riguroasa, intrucat pasunatul este permis doua luni pe an.
Parcul National Retezat este cunoscut ca Rezervatie Naturala a Biosferei inca din 1979, cand autoritatile si-au dat seama de importanta protejarii unor specii pe cale de disparitie care puteau fi intalnite doar aici.
Parcul National Retezat este una dintre putinele zone din tara unde turismul nu este tehnologizat, deci pentru amatorii de trasee turistice si de drumetii aceasta oaza de salbaticie este locul ideal.
Flora si fauna din acest loc sunt diversificate, Parcul National Retezat adapostind peste 1200 de specii de plante, din care 90 specifice doar Carpatilor si 55 de specii de mamifere, din care 22 sunt ocrotite de lege.
Cu aproximativ 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, Masivul Retezat detine aproape 40 la suta dintre lacurile glaciare de pe teritoriul Romaniei.
Piscurile muntilor inca acoperite de zapezi, chiar si in timpul lunilor de vara, ce se oglindesc in apa limpede a lacurilor, ofera o priveliste de neuitat celor ce se incumeta sa strabata acest tinut cvasivirgin. Traseele montane de diferite dificultati se intrezaresc pe coamele muntilor, doar pentru a se pierde mai tarziu printre smocurile de vegetatie multicolora ce de la distanta seamana cu pete de vopsea aruncate de un pictor neglijent pe o panza alba, ca apoi la final sa ramana uimit de opera de arta pe care a reusit sa o creeze.
Parcul National Retezat este mai mult decat o simpla rezervatie. Este un adevarat monument al naturii, care incearca in felul ei sa ne aduca aminte de frumusetea tinuturilor salbatice si de importanta lor pentru bunastarea noastra.
Deci, daca sunteti dispusi sa o ascultati, o mica exursie pana in Parcul National Retezat va va deschide ochii spre o realitate pe care, de cele mai multe ori, suntem prea ocupati pentru a o vedea si intelege.
Autor: Mirabela Bendea